WhatsApp chat Skip to content

Sinergia, una dintre cheile pentru creșterea profitului

Sinergia se produce acolo unde oamenii învață să prețuiască diferențele, acolo unde matematica 1+1=3 este una corectă. În companiile noastre asta se traduce prin satisfacția înaltei încrederi reciproce, venită din înțelegerea faptului că suntem diferiți și că vedem lumea nu așa cum este ea, ci așa cum suntem noi. Provocarea cea mai mare este atunci când cineva crede că felul în care el vede lucrurile este singurul corect, universal valabil. Ce nevoie ar mai avea de perspectiva altcuiva? Ai întâlnit poate lideri vizionari, care au o privire de ansamblu, dar care nu reușesc să aprecieze și să-i valoreze pe cei care se pierd în detalii? Persoanele eficiente sunt suficient de modeste pentru a-și recunoaște limitele și pentru a aprecia bogăția resurselor ivite din colaborare. Acestea știu să aprecieze diferențele pentru că au înțeles că acestea contribuie la consolidarea cunoștințelor, la o mai profundă înțelegere a realității. În cartea “Cele 7 Obiceiuri ale Persoanelor Eficiente”, autorul Stephen Covey vorbește despre cum putem să înțelegem sinergia mai bine, cunoscând cele 3 mari tipuri de oameni:

  1. Dependenții – aceștia trăiesc în paradigma lui TU, pe principiul: Tu ai grijă de mine, TU trebuie să te zbați pentru mine, TU nu ai reușit și ești de vină. EU sunt victima sistemului și singurii vinovați pentru ceea ce trăiesc eu sunt alții. Singurul mod în care aceștia pot să obțină ce-și doresc este cu ajutorul celorlalți.
  2. Independenții – de această dată găsim paradigma lui EU. Eu pot, Eu sunt responsabil, mă încred în forțele mele. Aceste persoane obțin ceea ce își doresc prin propriile lor eforturi și nu au nevoie de confirmări exterioare. Marele avantaj al acestora este că siguranța de sine nu fluctuează în funcție de simpatia care li se acordă sau de felul în care sunt tratați, iar asta pentru că independența presupune și un grad mai mare de maturitate emoțională.
  3. Interdependenții – paradigma NOI. Noi putem, NOI cooperăm, ne putem uni talentele și competențele și împreună putem să creăm proiecte de impact. Persoanele interdependente își cresc mult șansele de succes căutând unirea eforturilor. Aici sunt oamenii conștienți de propriile puteri și limite, performanți atunci când lucrează în parteneriat. Afectiv sunt echilibrați, siguri pe ei, însă simt nevoia de a iubi, de a se dărui și totodată de a fi iubit de ceilalți.

Sunt sigură că deja v-ați dat seama care dintre cele trei tipologii este cea sănătoasă pentru o viață comunitară profundă și plină de sens. Atunci când interdependenții se unesc, 1+1=3 sau chiar mai mult, pentru că acea colaborare duce la sinergie. Desigur, pentru asta este necesară multă siguranță interioară, deschidere fără rezerve, eliberarea de frici pentru eventualele riscuri. Esența sinergiei stă, așa cum am spus și la început, în faptul că punem valoare pe diferențe, le respectăm, compensăm slăbiciunile și sprijinim capacitățile. Comunicarea sinergică înseamnă deschiderea către noi posibilități, în ciuda necunoscutului în ceea ce privește finalitatea. În comunicarea sinergică pleci de la încrederea că împreună veți reuși. Acestea fiind spuse, tu din ce categorie faci parte? Ești dependent, independent sau interdependent? Cum îți ajuți oamenii să se maturizeze emoțional? La LEAD Impact te susținem atât în creșterea competențelor tale de leadership, cât și în transformarea echipei tale. Suntem specialiști în asta și în ultimii 7 ani am experimentat maturizarea emoțională a sute de echipe, motiv pentru care putem să spunem cu toată convingerea: Schimbarea începe cu noi! Cu prietenie, Alina Filote