Am fost parte din diferite echipe de-a lungul timpului. Unele mi-au dat senzația că am un privilegiu să fac parte din ele, altele însă mi-au luat orice urmă de pasiune și energie. Asta m-a făcut să mă întreb care sunt acele diferențe care fac ca o echipă să fie de succes. În ultimii ani am condus traininguri pentru zeci de echipe și iată ce am observat că aduce succesul pentru o echipă:
1. Echipele performante nu se tem de conflict
Cu toții ne dorim rezultate, iar asta este ceva normal. Rezultatele încep cu partea de gândire strategică, acolo unde, dacă oamenii nu sunt 100% implicați, vor fi detașați, pasivi. Există mitul că un conflict poate fi distructiv. Adevărul este că, administrat corect, conflictul duce la implicare și asumare.
Atunci când ai o echipă de oameni imaturi, aceștia vor avea tendința să ia conflictul personal. Oamenii care dețin însă controlul asupra propriilor vieți, vor lua conflictul ca pe o formă de creștere și progres. Desigur, tendința noastră naturală este să ne protejăm de durere. Acesta este și motivul pentru care fugim de conflict. Însă atunci când înțelegem beneficiile conflictului constructiv și lucrăm la maturizarea noastră emoțională, nu ne vom mai teme de situațiile.
2. Echipele performate sunt compuse din indivizi echilibrați la nivel personal și profesional
Există mitul conform căruia oamenii de succes trebuie să muncească mult și că cel puțin pentru o perioadă își neglijează familia. Peste tot auzi despre ore suplimentare de lucru, despre epuizare și oameni copleșiți de muncă. Însă în realitate, din ceea ce am observat în echipele cu care am lucrat, oamenii pasionați de munca pe care o fac duc cu ei acasă energia dobândită din pasiunea pentru activitatea lor. De obicei, când cineva este în punctul de a alege între familie și muncă, se confruntă de fapt cu un dezechilibru emoțional. Oamenii care vin cu pasiune la munca, se întorc cu energie acasă. Aceștia pleacă de acasă dimineața pentru că le place ceea ce fac și o fac cu toată inima. La ce-ți folosește să ai oameni care stau peste program, dar pe care trebuie să-i impingi mereu de la spate din motive de ineficiență sau pasivitate?
3. Echipele performante pot să prioritizeze interesele echipei peste interesele proprii
Chiar dacă suntem indivizi puternici, cu păreri proprii, atunci când vine vorba despre performanța echipei trebuie să trecem peste conflictul constructiv și să ajungem la agreement, respectând interdependența și colaborarea. Însă doar oamenii maturi emoțional pot să renunțe la propriile păreri de dragul obiectivului comun, pentru că aceștia nu asociază părerea lor cu aprobarea oamenilor.
4. Echipele performante atrag oameni talentați și diverși
Cu toții am vrea să fim parte dintr-o echipă care performează. Ți s-a întâmplat să vrei să fii într-o echipă doar pentru că acolo sunt oameni mișto, iar despre alte echipe nici să nu vrei să auzi? Asta pentru că echipele performante atrag oameni diverși și talentați. Sunt ca un magnet pentru oameni buni. Poate că e un moment bun să te întrebi ce fel de oameni atragi în echipa ta. Se spune că cine se aseamnă se adună, este legea atracției naturale.
5. În cele din urmă, echipele performante au claritate în viziune, strategie și mai ales în valori
De multe ori, când îi întrebi pe membrii echipei care le este viziunea, strategia sau valorile, îți dai seama că aceștia sunt ușor în ceață. Cum ar putea cineva să perfomeze fără să știe cu claritate direcția în care se îndreaptă, fără să știe cum se traduc valorile în viața de zi cu zi? Pe hartie, totul sună bine, la nivel de trăire este ceva mai provocator. Este o artă și o stiință care cere efort din partea ta ca lider, să aduci claritate în echipa ta și să te asiguri că este comunicată și supra-comunicată. Un bun lider știe cum să creeze o cultură organizațională în care oamenii au claritate, focus și energie.
În LEAD Impact te susținem în primul rând pentru a descoperi profilul echipei tale, tăriile și slăbiciunile oamenilor tăi. Împreună facem un plan de creștere și dezvoltare a celor din compania ta. Facem asta pentru că ceea ce stă la baza DE Ce-ului nostru este SCHIMBAREA, iar aceasta vine prin modele de leadership și echipe performante!
Cu prietenie,
Alina Filote
Ingredientele unei echipe de succes

Skip to content

Sinergia se produce acolo unde oamenii învață să prețuiască diferențele, acolo unde matematica 1+1=3 este una corectă. În companiile noastre asta se traduce prin satisfacția înaltei încrederi reciproce, venită din înțelegerea faptului că suntem diferiți și că vedem lumea nu așa cum este ea, ci așa cum suntem noi. Provocarea cea mai mare este atunci când cineva crede că felul în care el vede lucrurile este singurul corect, universal valabil. Ce nevoie ar mai avea de perspectiva altcuiva? Ai întâlnit poate lideri vizionari, care au o privire de ansamblu, dar care nu reușesc să aprecieze și să-i valoreze pe cei care se pierd în detalii? Persoanele eficiente sunt suficient de modeste pentru a-și recunoaște limitele și pentru a aprecia bogăția resurselor ivite din colaborare. Acestea știu să aprecieze diferențele pentru că au înțeles că acestea contribuie la consolidarea cunoștințelor, la o mai profundă înțelegere a realității. În cartea “Cele 7 Obiceiuri ale Persoanelor Eficiente”, autorul Stephen Covey vorbește despre cum putem să înțelegem sinergia mai bine, cunoscând cele 3 mari tipuri de oameni:
O echipă de oameni competenți și motivați cu care să atingă rezultate excepționale. Toți liderii cu care stau de vorbă își doresc asta, indiferent de industrie sau de nivelul de influență al fiecăruia. Mulți au dorința, unii au și strategia dar cei mai puțini reușesc să dezvolte echipa cu care să-și atingă viziunea. Este ceea ce face diferența dintre aspiranți si lideri experimentați. Nu îi prea asociem numele cu leadershipul în sensul general al cuvântului dar îti propun să gândești un pic în afara cutiei, să te uiți la Isus și dintr-o altă perspectivă. Ce anume din principiile si valorile lui, din modul in care si-a format și dezvoltat echipa ar putea fi relevant pentru noi astăzi? G. K. Chesterton afirma: “Indiferent de ceea ce gândim sau credem fiecare despre el, Isus din Nazaret este figura dominanta în istoria Culturii Vestice pentru aproape 20 de secole. Trăim într-o lume în care impactul lui Isus este imens chiar daca numele Lui nu este menționat”. Isus face parte din acea categorie de lideri excepționali sau de nivelul 5 despre care scrie Jim Collins. El îi descrie având o combinatie de modestie și determinare extraordinară. John Maxwell spune că sunt urmați de oameni și respectați nu doar pentru pozitie, rezultate, ci pentru ceea ce sunt ca lideri, pentru abilitatea lor de a forma lideri sub ei. Un lucru pe care îl admir la Isus e că a stimulat motivația internă a oamenilor pe care i-a condus. Nu i-a motivat cu promisiuni deșarte ci cu Adevărul care deseori a fost inconfortabil și descurajant. Nu i-a fost teamă să dea provocări mari celor pe care i-a condus, i-a lăsat să eșueze și i-a condus spre realizări incredibile și în ambele cazuri a fost acolo să susțină, să “servească”, să dezvolte. În cuvintele Lui: „Eu îmi dau viața pentru oi … oile mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna mea.” Ioan 10:15,27,28 Ce anume din modul în care a condus Isus te inspiră pe tine?
Vorbim mult despre focalizarea pe rezultate, dar prea puțin despre ce și cum ar trebui să facă liderii atunci când se confruntă cu o scădere a performanțelor angajaților. Desigur, nu ne referim aici la o lipsă totală a performanțelor profesionale. O astfel de situație trebuie rezolvată deschis și rapid, dacă nu vrei să te trezești într-o ecuație periculos de neproductivă. Însă chiar și cei mai buni angajați au perioade în care nu reușesc să se ridice la înălțimea așteptărilor. Cum identificăm cauzele acestor situații?

Eram într-un BMW, pe drum dinspre Brașov la București cu unul dintre prietenii mei, care nu întâmplător este antrepenor implicat în mai multe businessuri.